Numarul destinului 4

Dacă numărul destinului dumneavoastră este 4, atunci este bine de ştiut că sunteţi foarte puternic conectaţi cu elementul Pământului, de la care vă trageţi puterea şi profundul simţ al realităţii. Cei care au numărul 4 al destinului pot fi văzuţi ca fiind pietrele de temelie ale societăţii, datorită simţului lor înnăscut de a se dedica, eticii legate de muncă asiduă şi a standardelor lor pentru excelenţă.

Cei care au cifra destinului 4 sunt, în general, cele mai de încredere persoane, sunt practice şi cu picioarele pe pământ. Pentru ei este ceva foarte firesc şi uşor să organizeze şi să planifice. Îndată ce o persoană cu numărul destinului 4 îşi propune ceva, numai dacă va îngheţa Iadul, acel lucru nu va fi dus la bun sfârşit.

Calităţile cheie, pentru persoanele cu cifra 4 a destinului, sunt: ordine, serviabilitate, dezvoltare constantă, fundamentarea şi lupta împotriva limitelor.

Este foarte comun pentru ceilalţi să judece greşit o persoană cu numărul destinului 4, mai ales când vine vorba de tenacitatea acesteia. Deoarece aceste persoane, cu numărul 4 al destinului, au o forţă a voinţei şi o putere de stăpânire nelimitate. Pentru ceilalţi puteţi părea uneori obsedat şi rigid – mai ales atunci când nu aveţi dreptate şi nu vreţi să cedaţi în fata argumentelor.

În timp ce persoanele cu numărul destinului 4 sunt excelenţi parteneri de afaceri, ei bine, în ceea ce priveşte prietenia… e o altă poveste. Numărul prieteniilor voastre este foarte limitat, însă dacă aţi reuşit să legaţi o relaţie de prietenie veţi fi un prieten dedicat şi loial pentru toată viaţa. Oamenii ştiu că se pot baza pe voi şi pot avea încredere în voi din momentul în care v-aţi luat un angajament, atât în ceea ce priveşte muncă, cât şi în viaţa socială şi personală.

Cei care au cifra destinului 4 excelează în mediile şi situaţiile în care este nevoie de răbdare şi perseverentă. Este foarte important, totuşi, să aveţi mereu în minte imaginea de ansamblu. Puteţi rata anumite oportunităţi care se ivesc, dacă vă veţi pierde prea mult în detalii sau vă veţi concentra numai asupra lor.

Scopul vieţii celor care s-au născut sub numărul 4 al destinului este să înveţe cum să primească ordine de la alţii şi să le execute cu aceeaşi dedicaţie cu care ar fi făcut-o dacă ei înşişi ar fi dat acele ordine. Încăpăţânaţi la culme şi chitiţi să facă lucrurile în maniera lor personală, cei cu cifra 4 a destinului pot avea probleme cu superiorii lor ierarhici dacă nu vor fi de acord cu aceştia.

Datorită abordării pragmatice a tuturor lucrurilor şi situaţiilor din viaţa lor, cei care au numărul destinului 4 pot avea şi anumite dificultăţi. Reprimarea emoţională, neînţelegerea cu ceilalţi, intoleranta faţă de persoanele superficiale şi lipsa tactului şi a diplomaţiei, toate acestea le pot crea probleme. Un echilibru sănătos între muncă şi distracţie ar putea, pe termen lung, să mai îndulcească puţin aceste situaţii.

    No Twitter Messages.