Numerologie

Ce este numerologia?

Numerologia este studiul numerelor, cu ajutorul cărora Universul poate fi mai uşor de înţeles, numerele având un efect semnificativ asupra a tot ceea ce există în jurul nostru, inclusiv asupra noastră.

Numerologia este studiul cifrelor din punct de vedere transcendent. Maniera ocultă în care acestea reflectă anumite aptitudini și tendințe de caracter sunt puse pe seama legilor cosmice, deoarece cosmosul este guvernat de principii matematice.

Fiecare cifră în sine, ca valoare numerică, este înzestrată cu calități particulare, fiind în strânsă relație cu vibrațiile cosmice. Astfel, din punctul de vedere al numerologilor, cifrele care guvernează viața individului au o influență de netăgăduit asupra destinului acestuia, ca parte a unui sistem. Ziua nașterii, anul, luna, etc…sunt privite în fapt, atât ca cifre, cât și ca entități energetice ce pot releva predispozițiile persoanei investigate.

Și nu numai atât; se pare că numerologia oferă răspunsuri multor domenii ale vieții, începând cu dragostea, cariera, banii și terminând cu sănătatea și chiar investigând personalitatea psihologică a individului. Numerologia explică într-un mod real resorturile fiecărui nativ, pentru că numărul este o realitate concretă și se încadrează într-o linie evolutivă a firii, a interpretării energetice și informatice a fiecărei ființe vii.

În numerologie, fiecare număr este influenţat de o planetă din Sistemul nostru Solar şi fiecare literă din alfabet are o valoare numerică, care indică o vibraţie cosmică. În numerologie se folosesc 11 numere, cu ajutorul cărora se întocmesc numerograme. Aceste numere sunt: Numărul 1, Numărul 2, Numărul 3, Numărul 4, Numărul 5, Numărul 6, Numărul 7, Numărul 8, Numărul 9, Numărul 11 şi Numărul 22.

Este important de observat care sunt numerele din data naşterii şi care este suma literelor din numele unei persoane. Aceste numere oferă o mulţime de informaţii interesante despre o persoană, despre caracterul său, motivaţiile sale în viaţă, punctele sale slabe şi forţe, fricile sau talentele sale native.

La fel ca un astrolog, un numerolog poate afla multe informaţii despre o persoană, inclusiv scopul vieţii sale, însă pentru a face acest lucru, un numerolog se foloseşte de numere, nu de planete, ca în cazul astrologului. De asemenea, un numerolog poate identifica cele mai potrivite perioade pentru a desfăşura anumite activităţi, oportunităţile care pot apărea, dar şi perioadele în care, pe parcursul vieţii unei persoane, pot interveni unele probleme şi provocări. Numerologia poate fi folosită pentru a lua diverse decizii informate în orice domeniu al vieţii: pe plan relaţional, financiar, relaţional, etc.

Numerologia ne poate servi drept ghid pentru a ne uşura viaţa, însă nu trebuie să uităm că nu dictează ce ni se va întâmpla, fiecare dintre noi având liberul arbitru de a-şi construi viaţa aşa cum şi-o doreşte.

Fiecare număr are o vibraţie diferită, şi, prin urmare, ne poate oferi o mai bună înţelegere de sine, precum şi a circumstanţelor din viaţa noastră. Cu ajutorul numerologiei putem deveni mult mai conştienţi de potenţialul pe care îl avem. Numerologia aduce înţelegere, înţelepciune şi capacitatea de a ne înţelege pe noi înşine şi pe ceilalţi.

Cine a inventat numerologia?

În jurul anului 580 i.Hr, Pitagora, un matematician, medic şi filosof grec, considerat „Părintele Numerelor”, a stabilit numărul ca fiind esenţa tuturor lucrurilor. El i-a învăţat pe elevii săi, la Şcoala Misterelor, că nimic nu ar putea exista fără influenţa numerelor. Pitagora credea că matematica este o ştiinţă de sine stătătoare şi că numerele reprezintă fundamentul pentru aproape orice – filozofie, muzică, astronomie, etc.

Influenţa Numerologiei asupra Destinului

Numerologia ne poate spune câte ceva despre destinul nostru şi ne demonstrează că uneori zarurile au fost aruncate pentru noi. Fiecare literă a alfabetului are o anumită vibraţie energetică specifică şi dezvăluie multe informaţii cu privire la talentele, provocările şi oportunităţile unei persoane. Acestea sunt motive suficiente pentru care oameni aleg să-şi schimbe numele, de exemplu atunci când se căsătoresc sau divorţează. Utilizând un pseudonim, precum un nume de scenă, se creează o energie diferită care însoţeşte numele de naştere a unei persoane şi calea karmică pe care persoana respectivă călătoreşte.

Numerele sunt influenţate de către calităţile atributelor lor planetare sau mitologice precum şi de energia universului şi de conştiinţa noastră colectivă, şi influenţează la rândul lor destinul. Aceasta se aplică în cazul numelui, vârstei sau anului în care trăim. Nu se referă doar la religie sau citirea viitorului – este o ştiinţă simplă care doar observă influenţele pe care numerele numerologiei le au asupra comportamentelor şi caracteristicilor ale lumii materiale şi a persoanelor care locuiesc în ea. Viaţa fiecăruia dintre noi este condusă de către numere – cifra casei, de telefon, cifra de card. Numerele din numerologie sunt utilizate în tot ceea ce ne înconjoară, de la medicină la inginerie, bucătărie şi finanţe, influenţându-ne fiecare moment al vieţii. Numerologia este un mod sacru de a examina roata karmei şi de a înţelege cum dorim să interacţionăm cu aceasta.

Numerele utilizate sunt de la 1 la 9, reprezentând cele şapte corpuri principale de pe orbita pământească plus Rahu şi Ketu, punctele nodale ale lumii. Toate numerele sunt reduse la o singură cifra, doar numerele 11 şi 22 sunt considerate numere importante deoarece influenţele cifrei 2 (luna) şi 4 (Rahu) sunt intensificate şi persoanele cu aceste numere vor avea o carismă extraordinară şi un nivel al energiei şi al efectului destinului ieşite din comun, ceea ce le va face să pară şi arogante şi obsedate de propria persoană.

Ghidul numerelor/cifrelor

1, 10, 19, 28 sunt numere ale Soarelui, numără 1 pentru literele: AIJQY

2, 11, 20, 29 sunt numere ale Lunii, numără 2 pentru literele: BCKR

3, 12, 21, 30 sunt numere ale lui Jupiter, numără 3 pentru literele: GLS

4, 13, 22, 31 sunt numere ale lui Rahu, numără 4 pentru literele: DMT

5, 14, 23, sunt numere ale lui Mercur, numără 5 pentru literele: NE

6, 15, 24 sunt numere ale lui Venus, numără 6 pentru literele: UVWX

7, 16, 25 sunt numere ale lui Ketu, numără 7 pentru literele: OZ

8, 17, 26 sunt numere ale lui Saturn, numără 8 pentru literele: FHP

9, 18, 27 sunt numere ale Marte, nu se număra litere pentru 9

Cele 5 numere de baza in numerologie

In numerologie ne folosim de cinci numere pentru a determina caracteristicile de baza ale unei persoane. Acestea sunt:

  1. Ziua de Nastere
  2. Calea Vietii
  3. Dorinta Inimii
  4. Numarul de Realizare
  5. Numarul de Exprimare

 

    No Twitter Messages.